Puii care mor in ou

S-au primit apeluri regulate de la crescatorii carora oua fertile nu le eclozeaza si carora embrionii din aceste oua le mor in timpul de incubare. Multi se gandesc imediat la Salmonella atunci cand vad acest lucru, cand de fapt toate infectiile inclusiv Salmonella sunt responsabile pentru mai putin de 5% dintre embrionii morti in ou.
Si asadar de ce mor acesti embrioni? Cei mai multi pui care mor in ou, mor, de obicei, fie in primele cateva zile de incubare sau, alternativ, in ultimele zile de incubare. In primele cateva zile moartea embrionului este, de obicei din cauza fie a incubarii inadecvate care conduce la o temperatura prea mica pentru a mentine in viata puiul, fie vibratiile excesive ale oului distrug puiul sau galbenusul, fie o problema genetica incompatibila cu viata afecteaza puiul. Spre sfarsitul incubarii, puii mor, de obicei, ca urmare a problemelor asociate cu eclozarea.
Cand incubarea se termina puiul trebuie sa treaca de la obtinerea de oxigen prin membranele care il inconjoara, la respiratia aerului si, de asemenea, sa reabsoarba sacul galbenusului (care ii ofera atat hrana cat si imunitate). Daca temperatura sau umiditatea este incorecta in aceasta faza, aceste procese nu se mai produc in mod corect si puiul poate muri. Intre inceputul si sfarsitul incubarii puiul in principiu doar creste iar alimentatia si infectiile devin mai importante. Daca puiului tanar ii lipseste un nutrient de care are nevoie pentru crestere sau sufera de o infectie acesta moare.
O fatalitate de 5% la embrion ar putea fi considerata normala. O cifra mai mare ar trebui sa trezeasca suspiciuni ca exista o problema. Pentru cei dintre voi care au o problema cu puii moarti-in-ou, haideti sa aruncam o privire mai in detaliu la eventualele probleme care pot aparea cu fiecare dintre aceste perioade de incubatie, astfel incat sa speram ca problema poate fi rezolvata.
Moartea embrionului la inceputul Incubarii
Decesele in prima faza de incubatie pot fi detectate deschizand oul si vazand daca este in fapt fertil, dar embrionul este doar slab dezvoltat. Asa cum am mentionat mai devreme, cauza uzuala este de incubarea deficitara ce duce la racirea oului dupa ce a inceput dezvoltarea.
Cauzele posibile includ folosirea de materiale necorespunzatoare in cuib, interferenta exagerata a crescatorului, controlul inadecvat impotriva capuselor si puricilor, esecul de a oferi al doilea castron cuib pentru a doua pentru urmatoarea pereche de oua, pasari prea multe intr-o sectiune, pasari batrane artritice, boxa necorespunzatoare, concurenta cu alte pasari din voliera, parinti de slaba calitate, temperatura prea ridicata sau prea scazuta sau voliera slab ventilata, tulburari in afara volierei.
De asemenea, dupa cum sa mentionat mai devreme, ouale sunt foarte vulnerabile la leziunile de tip vibratii la inceputul perioadei de incubare. Agitarea oului poate ucide embrionul in curs de dezvoltare, fie direct, fie prin ruperea galbenusului. Acest lucru este de o importanta deosebita atunci cand ouale sunt transferate spre adoptie. Efectul de furtunilor este un mit total. Embrionii care au ghinionul de a avea anomalii genetice, de obicei, mor, de asemenea, la inceputul perioadei de incubare. Probleme genetice sunt mult mai probabil sa apara cu reproducerea consangvina.
Decesele de la Ziua 4 la Ziua 14 de incubare
Aceasta este cea mai lunga perioada de incubatie prin si totusi este momentul cand apar cele mai putine decese. Embrionul este pur si simplu in crestere. Puiul in crestere primeste hrana din galbenus si decesele aici pot reflecta probleme nutritionale la mama. Femelele care sunt corect hranite produc galbenusuri nutritive care sprijina embrionii sanatosi. Simpla hranire cu un amestec de 2-3 tipuri de graunte si pietris nu este suficienta sa pregateasca bine femela standard pentru reproducere. Crescatorii care cred ca pot face acest lucru accepta si o valoare crescuta a ratei de deces a embrionilor sau mai multi pui slabi in cuib.
Desi embrionii pot muri de infectie, in orice moment al incubarii, in aceasta faza de crestere sunt cei mai vulnerabili. Desigur, exista unele infectii care pot fi purtate de mama, cum ar fi Chlamydia si Salmonella, care infecteaza ovarele. Acestea pot fi preluate in ou, la momentul constituirii sale, si, ulterior, pot infecta si ucide embrionul in timp ce acesta creste. Infectie poate trece, de asemenea, prin peretele oviduct in ou. Aceste tipuri de infectii, care intra in ou inainte de depunere, sunt in minoritate. Cele mai multe infectii ale embrionilor sunt preluate dupa incubatie, in cuib. Cuiburile care sunt murdare, prost ventilate sau au umiditate excesiv duc la contaminarea cojii oului si libera circulatie a agentilor infectiosi in ou.
Calitatea oului este, de asemenea, importanta aici. Ouale crapate, cu coaja subtire, cu forma imperfecta permit intrarea mai usoara a infectiei si sunt mult mai sensibile la trauma. Ouale slabe pot aparea din cauza unei bolii a oviductului, dar sunt mai frecvent asociate cu o deficienta nutritionala, in special cu deficitul de calciu. Unii crescatori au observat oua cu linii clare translucide in jurul lor, in afara oului, aratand rotatia oului, asa cum a fost ea la trecerea prin oviduct. Aceste zone subtiri pot fi un semn precoce al deficitului de calciu.
Decese embrionare la sfarsitul incubari
Prin incubare o membrana numita chorioallantois se dezvolta in jurul puiului. Membrana Chorioallantois actioneaza un pic similar placentei umane, prin faptul ca ofera aer embrionului dupa ce difuzeaza aerul prin coaja. La sfarsitul incubarii puiul trebuie sa treaca de la o respiratie prin aceasta membrana la a respira direct aer. El face acest lucru in doua etape. Mai intai face o mica gaura in camera cu aer din lateralul oului si incepe sa respira aerul continut de aceasta. In acest stadiu pot fi simtite vibratii in ou si puiul uneori se aude scotand sunete.
Dupa alte 12-24 de ore, pui fisureaza coaja si respira aerul extern. In timp ce acest lucru se intampla ultima parte din sacul vitelin (nutrientul puiului in timpul incubarii) este tras in ombilic (si in cele din urma sfarseste ca un sac de mici dimensiuni in peretele intestinului subtire, sac numit diverticulul Merkels, acesta rezista intreaga viata a pasarii) . Interesant, in acest timp, puiul, de asemenea, bea lichidul clar din jurul lui ,lichidul amniotic. Acest lichid amniotic, si, de asemenea, sacul vitelin contine anticorpi care protejeaza puiul de infectie in primele saptamani de viata. In timp ce toate procesele fiziologice acestea complexe au loc, puiul este vulnerabil.
Temperaturi prea ridicate sau prea scazute sau umiditatea in aceasta perioada vor afecta negativ puiul. Problema de obicei, este, totusi, o temperatura prea ridicata, sau prea scazuta sau o umiditate prea scazuta. Aceasta combinatie face coaja si membrana sa devina tare si uscata. Acest lucru poate duce chiar si la epuizarea unui pui sanatos. In afara de aceasta, puiul se deshidratateaza rapid. Sunt sigur ca multi dintre voi, inclusiv eu, au contribuit la eclozarea acestor pui doar pentru a ii gasi morti mai tarziu. Acesti pui mor, deoarece sunt deshidratati.
Acesti pui daca primesc cateva picaturi mici de apa vor bea cu lacomie si vor supravietui. Acesti pui deshidratati sunt numiti pui lipiciosi din cauza modului in care se lipesc de membranele din coaja. Acestia sunt gasiti adeseori morti, dupa au eclozat partial. Daca sunt scosi din coaja au deseori neabsorbit sacul vitelin si exista de multe ori albus inca in ou. Pentru procentaje de eclozare cu succes ridicate, este vital ca pasarile de reproducere sa aiba acces la ploaie sau sa faca o baie in aceasta perioada.
Daca nu este posibil, partea de dedesubt a femelei si ouale, de asemenea, pot fi usor umezite cu apa dintr-o sticla cu pulverizator. In mod ideal boxa de cuib ar trebui sa aiba o temperatura de 20-25 de grade Celsius si o umiditate de 70%. Daca nu sunteti siguri, un termometru si higrometru pot fi plasate in boxa de cuib.
In rezumat, in cele mai multe crescatorii eclozarea poate fi dramatic imbunatatita prin trei pasi simpli:
Imbunatatirea nutritiei pasarilor reproducatoare in lunile inainte de reproducere.
Un castron cuib proaspat pentru fiecare runda, si o continua igiena a cuibului.
Accesul la ploaie sau o baie in apropiere de eclozare.
In cazul in care aceste chestiuni nu ajuta, medicul veterinar va dori, de obicei, sa testeze femela pentru infectii, sau alternativ sa autopsieze un ou.